Simple cuvinte - Intre bine si rau

Majoritatea oamenilor incearca sa vorbeasca despre lucruri mult prea greoaie pentru ei....lucruri pe care le spun fara ca macar ei sa le poata intelege sau de dragul de a intretine o conversatie "impresionanta".
Totul ramane la acest stagiu...de VORBE...GOALE, precum niste trandafiri scaldati in catifea  dar plini de spini si  fara pic de aroma, precum niste flori de gheata sculpate de gerul iernatic ce la prima mangaiere a soarelui se topesc si dispar ca si cand nu ar fi existat vreodata! 

De ce incercati sa formulati enunturi elaborate cu idei profunde cand in realitate...tot continutul monologului vostru bogat se rezuma la ZERO BARAT!  Basme si povestioare...dincolo de cuvintele voastre nu ramane nimic...
Promisiuni?!....De ce le mai faceti?...Vreti doar sa va demonstrati inca o data inaptitudinea voastra de a putea realiza ceva din ceeace spuneti sau va exersati incapacitatea neuronilor vostri neglijenti si uituci?!


Printre voi....multimea...au mai ramas foarte putini cei care inca au cu adevarat grija de aceste simple vorbe...si lupta cu nepasarea pentru a reusi sa isi respecte cuvantul si promisiunile facute. Si spun "Cuvinte Simple" pentru ca acestia...adesea nu au nici macar nevoie sa isi spuna multe...SIMT! Asta intrece orice bariera de exprimare verbala. 

Unii pur si simplu nu se pot exprima decat prin sunetul tacerii fie pentru ca nu cunosc alta cale,  fie pentru a se proteja ca si suflet, fie din teama de a nu-i face pe ceilalti sa isi schimbe atitudinea fata de ei.
Altii care isi manevreaza destul de bine vocabularul si care pot jongla totusi prin cuvinte sunt deja obositi sa mai vorbeasca fara a avea vreun rezultat (asta in cel mai fericit caz), pentru ca in cel mai rau caz...se intampla sa se raneasca cu "mana lor". 
Asa ca isi dau mana cu tacerea si se incununeaza cu simtiri si sentimente...
Pentru acestia "putini" care au mai ramas, un simplu cuvant spus, cantareste mai mult decat puteti voi intelege prin indelungi prelegeri migalos intocmite. 

Si cum o simpla vorba iti poate descrie paradisul nemarginit si poate alina  cu cea mai suava mangaiere, zeci de suflete ...la fel o simpla vorba spusa... poate injunghia, mai rau decat taisul unui pumnal.
Din pacate, cuvintele o data spuse, nu se mai pot lua inapoi chiar daca au fost atuncate intr-un moment de disperare...si cat de mult pot sapa in suflet.

Pacat...constat, cum numarul acestor "oameni rari" se micsoreaza din ce in ce mai mult pe zi ce trece...si ma afund in tristete pentru ca incerc sa ii descopar pentru a nu-i pierde definitiv....pentru ca ma numar printre ei si cautandu-i in continuare fara rezultat, ma scald intr-o mare de singuratati din care simt nevoia sa reusesc ca evadez, sa ma regasesc, eu, pe mine insumi.

Cea mai mare parere de rau pe care o am este aceea ca, din pacate nimeni nu poate schimba aceste lucruri...suntem atat de diferiti si reusim doar sa ne ranim unii pe altii si sa dezechlibram balanta, incarcand-o cu doze intregi de resentimente.

Despre prietenie, nu stiu in ce categorie as putea-o incadra...bine sau rau... are diverse variante si forme si asta doar pentru ca unora dintre noi, le place pur si simplu sa isi complice viata...(ma reintorc prin a spune..oamenii se complica la lucruri atat de infime, doresc sa exprime lucruri mari, dar nu sunt capabili sa realizeze nici macar un numar redus de fapte minore si nesemnificative).
Am crezut in valorile reale ale prieteniei...si spun reale pentru ca prietenia pentru mine ar fi ajuns pe culmile sacrificiului suprem...si da..evident nu am avut parte de ea...dupa cum era de asteptat si nu o spun cu regret pentru ca stiu ca imi voi primi intr-o zi si eu rasplata pentru tot ce am daruit. Timpul a trecut, multe lucruri au ramas in urma si atunci am inteles ca in viata toti platim diferite schimburi, nu le putem avea pe toate la olalta...si prefer sa raman neimplinta in felul asta pentru ca viata mi-a oferit toate sansele din lume si a fost corecta cu mine, si da..intotdeauna am sa prefer schimbul asta...prieteni falsi dar o viata dreapta!

Oferi multe si ai impresia ca primesti..nimic, insa realitatea este ca, de fapt nu primesti inapoi nimic de unde ai dat...si asta pentru ca poate avem multe asteptari de la oameni iar ei...nu sunt capabil sa vada asta.

Dupa cum prezint totul ar parea ca sunt o pasare singuratica, ratacita undeva printre norisori, foarte departe de pamant...numai ca, si daca asa ar fi...singura...nu pot sa fiu pentru ca acolo intre norisorii mei exista o ferestuica prin care pot sa vad lumea. O vad in felul meu...si mi-asi dori de multe ori sa am taria suficienta incat sa nu o mai vad de loc...sa raman rece la tot ce ma inconjoara.

Singuratatea e cea mai dura saracie de care s-ar putea lovi un om...insa e si mai crunta atunci cand oamenii isi vorbesc unul altuia, se aud dar nu se inteleg...e ca si cum fiecare dintre ei, ar fi cu singuratatea-i proprie, vorbind limbi diferite. De ce trebuie sa ne ascundem fiecare in coltisorul nostru alegandu-ne singuratatea ca cea mai proasta companie; de ce trebuie sa ne ferim ca am avea nevoie unii de altii mai mult decat ne putem imagina cand suntem constienti ca de fapt cu totii ne dorim din suflet sa alungam raceala din noi, singuratatea si rautatea?!!
Din lasitate se naste cruzimea si tot raul, pe care, se pare...ne este mult mai usor sa-l acceptam...dar eu sunt SIGURA ca va venii vremea cand totul va fi platit si rasplatit, si tot veninul din oameni, va fi pedepsit!

Intotdeauna mi-am dorit sa descopar esenta in tot ceeace ma inconjoara...am cautat mereu tot ceeace este mai bun in interiorul oamenilor pentru ca, stiu ca indiferent cat de canalii pot fii unii, isi ascund sub carapacea de otel un suflet nemarginit, mai mare decat tot ceeace inteleg multi prin notiunea de suflet.
Am gresit sau nu prin incapatanarea mea de a continua sa caut lucruri rare....nu am mai stat sa judec, nici nu am sa o fac pentru ca eu sunt si voi ramane EU, tin la identitatea mea tocmai pentru ca, doar asa ma simt eu.

 La ce m-ar ajuta sa lupt sa castig "Lumea" daca imi vand sufletul si il pierd!?...prefer asta, desi probabil nu ma voi adapta niciodata, voi fi eu una din morile ce se impotrivesc vantului...elefantilor le este greu sa se adapteze in orice mediu dar gandacii supravietuiesc oriunde!

"Compozitia Chimica"a omului este aceeasi in fiecare dintre noi...suntem formati din bine si din rau, problema e ca pe langa aceasta combinatie bine omogenizata....detinem si multe alte "valori"...orgoliu, mult prea mult incat sa mai avem puterea sa recunoastem adevarul; incapatanarea, care nu ne lasa sa vedem clar realitatea pentru ca vrem sa ne blocam singuri in asa zisele certitudini; minciuna, care ne "salveaza" de eventualele palme pe care le putem primii; invidia, care ne roade pe interior si pe exterior pentru ca e mai simplu sa porti pica altuia decat sa incerci singur sa-ti cladesti propria-ti viata fara a avea nevoie sa te legi de cea a altora; multe reguli si legi pe care ni le creem singuri, in mintile noastre si dupa care ne ghidam fara a avea sentimente, multa rautate care mai devreme sau mai tarziu toti si-o primesc inapoi si dupa toate acestea nimeni nu invata nimic pentru ca nu inteleg nimic, sunt mult prea procupati de intreaga "Cutie a Pandorei" ce o data deschisa nu le mai permite ochilor sa vada ceeace se refleta sau sufletului sa simta ceeace ii este transmis si cu singuranta lista poate continua la nesfarsit....