am mai facut, asta, daca nu are cine sa ma intrebe! :) sau daca omit sa spun cuiva ceva...interesant!
Aici am sa imi revars intreaga mea neinspiratie din noptile fara somn sau zilele plictsitoare!
20.08.2012
Eu VS Viata
In seara asta, nu am inspiratie...totusi, vreau sa scriu! Nu am reusit sa adorm, am stat in jur de doua ore cu ochii lipiti de televizor, in asteptarea somnului. Dupa vechiul meu obicei, tipii astia cu filmele, chiar isi chelutie bugetul fabulos si "nelimitat" pentru ca eu sa am un somn mai dulce dar foarte limitat, redus si de-a dreptul neimpresionant comparativ tot ce investesc ei acolo!
Nu va imaginati cum, ca, nu am trecut in "lumea viselor" din cauza calitatii de-a dreptul formidabile a filmului si a actiunii uimitoare pline de suspans pe care o avea....nici nu imi amintesc despre ce era vorba! :D
Astazi ma gandeam ca trebuie sa mai schimb ceva la mine. Ma aflu intr-o perioada foarte haotica si deja am ajuns la saturatie. Deja nu mai pot tine pasul cu ce mi se intampla, nu stiu ce ar trebui sa mi se intample si totusi nu are loc!
Cand spun haos, de fapt ma refer la un haos interior, dezordine si un imens plin de GOL! Am momente cand nu stiu ce se intampla cu mine, de ce reactionez atat de stupid in anumite situatii care reprezintau cu ceva timp in urma doar o joaca pentru mine.
Este o perioada in care ma simt slaba, naiva sau chiar prostuta...e o chestie pe care nu o controlez...vreau sa cred in orice prostie desi stiu ca nu este nici pe departe ceeace mi se spune!
E de-a dreptul intrigat, sa fiu schimbata fara ca macar sa imi dau seama, fara sa stiu cand si de cand se intampla asta...Nu ma recunosc....si stiu ca nu sunt asa!
Incep sa descopar lucruri noi la mine, lucruri pe care nu le cunosteam, lucrui pe care nu le faceam sau imi displaceau in totaliate...Ma intreb...unde mi-a disparut tot optimismul neinfricat prin care loveam in stanga si indreapta, pana si pe cei orbi ii incredintam ca ei de fapt vad; unde este acum veselia zilelor senine si mohorate, modul hazliu si ghidus in care ma amuzam copios cand venea vorba de orice situatie care, in realitate, era tragica; Unde a disparut flacara puterii ce izvora la nesfarsit din adancul fiintei mele, taria prin care zdrobeam stanci si vointa prin care topeam ghetari fara sa inec o planeta intreaga; toate seturile de orgoliu tampit si duzinele de inapatanare neghioaba pe care le expuneam cu nonsalanta gratioasa, ori de cate ori simteam ca ceva avea sa ma loveasca cu putere si sa ma arunce la pamant;
Ce s-a intmplat cu maniera mea strengareasca prin care distrageam atentia vietii de la sarcinile pe care ar fi trebuit sa le indeplineasca...Este o perioada in care ma simt slaba, naiva sau chiar prostuta...e o chestie pe care nu o controlez...vreau sa cred in orice prostie desi stiu ca nu este nici pe departe ceeace mi se spune!
E de-a dreptul intrigat, sa fiu schimbata fara ca macar sa imi dau seama, fara sa stiu cand si de cand se intampla asta...Nu ma recunosc....si stiu ca nu sunt asa!
Incep sa descopar lucruri noi la mine, lucruri pe care nu le cunosteam, lucrui pe care nu le faceam sau imi displaceau in totaliate...Ma intreb...unde mi-a disparut tot optimismul neinfricat prin care loveam in stanga si indreapta, pana si pe cei orbi ii incredintam ca ei de fapt vad; unde este acum veselia zilelor senine si mohorate, modul hazliu si ghidus in care ma amuzam copios cand venea vorba de orice situatie care, in realitate, era tragica; Unde a disparut flacara puterii ce izvora la nesfarsit din adancul fiintei mele, taria prin care zdrobeam stanci si vointa prin care topeam ghetari fara sa inec o planeta intreaga; toate seturile de orgoliu tampit si duzinele de inapatanare neghioaba pe care le expuneam cu nonsalanta gratioasa, ori de cate ori simteam ca ceva avea sa ma loveasca cu putere si sa ma arunce la pamant;
Eu nu luam viata in ras, in piept, in maini sau alte incheieturi sau muschi ai corpului! Eu luam viata peste picior si ii puneam piedica sa cada; Am cazut si eu suficient din cauza ei si deja capatasem experienta...asa ca venise vremea sa ii servesc multe dushuri reci si mult antrenament ...imi doream sa fac din "dansa" o adevarata campioana la atletism! Si pe buna dreptate o merita...pentru ca deja incepuse a-si pierde "codul bunelor maniere" sau nici nu le avusese vreodata...nici nu stiu!
Unde sunt si totate cunostintele depre viata acumulate pana acum?!
A disparut tot?!.... Si cand stau sa ma gandesc...eu nu cred in "magie"!
--------------------------------------------------------------------------------------------
22.Oct.2012
Viata…este parca din ce
in ce mai trista si mai grea departe…de casa, de prietenii mei dragi, de
cartile mele aruncate peste tot ce tineau locul bibleourilor din portelan scump;
de colile sifonate si azvarlite haotic pe sub canapea sau de-alungul si
de-alatul covorului pictat si el cu mult sarg, si constiinta zilnica, de catre
stropii de cafea care ar fi trebuit sa imi spuna “buna dimineata”, de biroul
meu atat de verde si plin de scrum si mucuri de tigara.
Mi-e dor de linistea si
de intimitatea mea, atat de dezordonata si ravasita.
De desele “laude” dojenitoare ale mamei,
pana si de glasul ei nervos rasunand “stereo” in toata casa, bucataria, holul
si chiar scara blocului precum o porta-voce fara bass.
Imi lipsesc orele de
convorbiri telefonice, unele extenuant de plictisitoare si lipsite de vreo tema
comuna iar altele atat de scurte si sumare pe care as fi vrut de cele mai multe ori sa le pot prelungi dar nu reuseam!
De muzica…ah de
muzica…ascultata cat se putea de tare, si care reusise sa aduca la exasperare toti
vecinii. Muzica, care, dinspre partea mea, era de preferat sa demoleze si
peretii si sa desprinda si tencuiala de pe tavanul… apartamentului in care
locuiesc, nu mi-ar fi pasat nici o clipa si poate nu as fi avut nici cea mai
mica umbra de regret….eram EU, ma simteam bine si era bine…un rau bun si
necesar…!
Raman de neuitat si zilele de karaoke unde fiecare canta cu fiecare, pe limba lui..tipa, urla, zbiera...sau sosotea in microfon. Intalneam oameni si oameni care impartaseau pe alocuri aceeasi pasiune si acolo ma simteam in largul meu si in micul meu "colt de rai".
Imi lipseste neglijenta
cu care uneori tratam viata fara a-mi pasa prea mult, lasandu-mi pe mana
sortii!
Imi lipsesc sfaturile si
povetele linistitoare ale “preacretimii sale”, chiar si de momentele ei de
panica, in care uneori raspundea cu un zambet, privind in sus…contemplativ…in
special de datile in care se lupta cu “domnisoara incapatanare prosteasca”
[adica eu], incercand din rasputeri sa
ma determine, sa ma ridic o data din intuneric, sa luminez… sa rad in hohote…ce
ajugeau adesea pana la lacrimi! Pentru ca ea stia cine sunt eu cu adevarat…ea
avea incredere in mine si in ceeace eu puteam! A reusit sa ma mentina pentru
mult timp deasupra liniei de plutire! Mi-a dat un nou start intr-o noua viata
diferita de tot ce avusesem pana atunci….si m-a invatat sa vad totul diferit de
ceeace cunoscusem eu!
Cum sa uit “micuta
Beethoven” in varianta mondena si feminina si de muzica noastra pe care o udam
adesea in pahare de vodka, nopti pierdute in care rataceam printre dorinte si
ganduri, planuri calculate in mii de feluri si schitate pe foi.
Imi lipsesc atat de mult toate clipele prin
care traversam intregi bariere “universale”: dezamagiri si iluzii, lacrimi si
suferinta dar si zambete ferecate in suferinta curmata mai apoi de hohte de
ras. Seri pierdute prin centrul orasului pe o vreme in care si un caine si-ar
fi dat duhul in cotetul lui ticsit de blana.
Chiar si gesturile
tampite ale lui “nazistului” nostru rupt de prezent si realitate si sutele de
lucruri pe care intotdeauna le facea exact pe dos…scrisul pe care nici el nu
si-il mai intelegea si toate teoremele
lui legate de jocuri si apocalipsa…si cai de foc…de inevitabila si absoluta
necesitate a gazarii evreilor si marele si genialul Hitler!
De grasutul nostru vesel
si mereu zambaret, care nu parea a fi avut niciodata vreo problema in viata,
fie ea ori si cat de mica. Caruia fiecare examen ii aducea o noua calatorie in
incursiunea necunoscuta a toaletei! Dupa care trebuia mereu sa stam si sa
asteptam sa termine de transcrierea intregului test de pe o cola pe alta.
Imi lipsesc serile rare
pe care le petreceam acasa “incremenita in canapea” cu un lighean intreg de
“piersici neidentificate” in
brate….aberand pe tot felul de teme la fel “neidentificate”!
De multe ore in sir in care jucam remi si poker...pe banii...altora :)) caci eu aveam intaietate fiind fata :P ...castigam experienta si mult somn, si...ceva durere de degete de la atata tactica de adunat piese de remi in gramezi!
De toate chefurile….si
datile cand dispaream departe de Bucuresti, atunci cand, mai putin ma asteptam…cand
faceam baie in apa fierbinte, afara, in toiul iernii, in costume de baie…la
mijloc de ianuarie…si cursele facute cu masina…cu “cel mai bun sofer”…si de comunicarea
noastra telepatica de neexplicat!
Sau serile in care ma
pregateam de tot felul de discutii despre “Lumea cealalta” “necunoscut” sau
“lumi paralele” si alergam la magazin in toiul noptii sau o data cu primii zori
ai diminetii, pentru a ne cumpara cea mai mare punga de alune pe care o aveau,
rontaind pana cand adormeam cu pernele in brate facuti ghemotoc care pe unde
puteam. Urmarind cica emisiuni interesante pe youtube! Evident hibernam o data
cu calculatorul! :D aparent, si el bietul, ramas fara baterie!
Si de aici ar trebui sa
enumar un intreg pomelnic bisericesc…si chiar mi-as dori sa fac asta din tot sufletul, pe de o
parte, insa pe de alta parte, imi este tare teama sa nu neindreptatesc pe cineva!
Daca are vreun sens… si
se poate inteleage cat de mult duc lipsa tuturor din viata mea…cat de dor imi
este…chiar si de mine! Mie dor sa imi aud tonul vocii si debitul verbal prin
care acaparam toate conversatiile din jur. Chiar si de singuratatea mea din
ultima vreme imi este dor…caci aici nu am parte nici macar de cateva clipe de
liniste.
Aici ma gasesc muta, surda, si inapta….cu mainile legate si cu ochii inchisi…
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
18 noiembrie 2012
Azi s-a mai cernut un val de apa rece peste clepsidra vietii mele...a zburat inca o luna de zile de cand sunt intr-un loc indepartat...instraintata de toti cei dragi. Inca nu am izbutit sa realizez cand a trecut timpul. Aici timpul trece intr-un fel destul de greu pentru mine si totusi parca uneori mult prea repde dar cum spuneam, nu in favoarea mea...paradoxal. Si iata ca nu am mai avut nici macar un strop de ragaz in care sa imi mai impartasesc gandurile si ideile.
Cred ca si perioada asta, mi-a dat cateva lectii...si m-a "tarat" inapoi la concluzia ca de fapt iubesc foarte mult viata si tot ce tine de ea, imi iubesc chiar propria-mi viata, asa cum este ea de cotita si incalcita. Spun asta, caci au existat destul de multe clipe care m-au naucit si mi-au descumpanit sufletul, clipe in care nu as fi vrut sa stiu nimic doar sa ma fac mica, cat un fir de praf nevazut si sa ma evapor precum aburii unei bauturi spirtoase...undeva departe de toti si de tot.
Cum vad vietile celor ce ma inconjoara acum...atat de framantate si zbuciumate, atat de cenusii si pline de griji...si totusi intr-o liniste alarmanta...
Zilele trecute mi-a fost dat sa mai primesc o lectie...despre care pot spune...ca nu imi era complet necunoscuta, insa niciodata nu am vrut sa accept ideea, ca ar trebui ca eu sa fiu nevoita la un moment dat sa o pun in aplicare. Sa devin egoista si meschina! Iata ca intr-un fel sau altul mi s-a "poruncit" sa accept ideea...acum, pentru ca aparent, acum este clipa potrivita dupa parerea unora.
"Ok" am raspuns...cred ca ai toata dreptatea din lume...(hmm... ai insa grija mare cu ceeace iti doresti si cum imi ceri sa devin...) vei ajunge sa vezi probabil schimbari multe prea mari...)....asta doar daca voi fii atat de puternica sa reusesc. Pentru mine a fi egoista inseamna a avea putere si tarie suficienta incat sa pot disimula asta....a avea puterea sa merg mai departe fara sa privesc o clipa inapoi, fara sa ma uit peste ce si cine calc, sa nu ma intereseze de durerea sau tristetea altuia. Sa imi pese doar de mine si sa tai in carne vie cum am fost si eu taiata candva! Stiu ca nu pot fi asa si cu toate astea la fel de bine stiu ca voi reusi tot ce mi-am propus chiar daca va trebui de cele mai multe ori sa platesc un pret mult prea scump pentru a-mi pastra sufletul intact si chiar daca, dupa parerea unora a avea suflet inseamna a pierde intotdeauna!
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
18 noiembrie 2012
Azi s-a mai cernut un val de apa rece peste clepsidra vietii mele...a zburat inca o luna de zile de cand sunt intr-un loc indepartat...instraintata de toti cei dragi. Inca nu am izbutit sa realizez cand a trecut timpul. Aici timpul trece intr-un fel destul de greu pentru mine si totusi parca uneori mult prea repde dar cum spuneam, nu in favoarea mea...paradoxal. Si iata ca nu am mai avut nici macar un strop de ragaz in care sa imi mai impartasesc gandurile si ideile.
Cred ca si perioada asta, mi-a dat cateva lectii...si m-a "tarat" inapoi la concluzia ca de fapt iubesc foarte mult viata si tot ce tine de ea, imi iubesc chiar propria-mi viata, asa cum este ea de cotita si incalcita. Spun asta, caci au existat destul de multe clipe care m-au naucit si mi-au descumpanit sufletul, clipe in care nu as fi vrut sa stiu nimic doar sa ma fac mica, cat un fir de praf nevazut si sa ma evapor precum aburii unei bauturi spirtoase...undeva departe de toti si de tot.
Cum vad vietile celor ce ma inconjoara acum...atat de framantate si zbuciumate, atat de cenusii si pline de griji...si totusi intr-o liniste alarmanta...
Zilele trecute mi-a fost dat sa mai primesc o lectie...despre care pot spune...ca nu imi era complet necunoscuta, insa niciodata nu am vrut sa accept ideea, ca ar trebui ca eu sa fiu nevoita la un moment dat sa o pun in aplicare. Sa devin egoista si meschina! Iata ca intr-un fel sau altul mi s-a "poruncit" sa accept ideea...acum, pentru ca aparent, acum este clipa potrivita dupa parerea unora.
"Ok" am raspuns...cred ca ai toata dreptatea din lume...(hmm... ai insa grija mare cu ceeace iti doresti si cum imi ceri sa devin...) vei ajunge sa vezi probabil schimbari multe prea mari...)....asta doar daca voi fii atat de puternica sa reusesc. Pentru mine a fi egoista inseamna a avea putere si tarie suficienta incat sa pot disimula asta....a avea puterea sa merg mai departe fara sa privesc o clipa inapoi, fara sa ma uit peste ce si cine calc, sa nu ma intereseze de durerea sau tristetea altuia. Sa imi pese doar de mine si sa tai in carne vie cum am fost si eu taiata candva! Stiu ca nu pot fi asa si cu toate astea la fel de bine stiu ca voi reusi tot ce mi-am propus chiar daca va trebui de cele mai multe ori sa platesc un pret mult prea scump pentru a-mi pastra sufletul intact si chiar daca, dupa parerea unora a avea suflet inseamna a pierde intotdeauna!
0 comments:
Post a Comment