Nu voi reusi vreodata sa inteleg, de ce multi dintre noi, nu stiu sa pretuiasca sufletele care le sunt aproape, cu adevarat si ii sustin orice s-ar intampla, fara a astepta ceva la schimb, caci iata, sentimentele sunt totusi nepretuite!....
Sunt oare mult prea orbi incat sa poata vedea ce este in jurul lor sau cred ca tot ce au li se cuvine de drept..!?
Gresit...tot ce ai avut o data, ti-a fost dat de SUS pentru ca meritai, pentru ca aveai suflet pur, o inima curata si ganduri limpezi, pentru ca sufletul tau inca vibra in acelas ritm cu inima si mintea ta.
Atunci, cand de undeva au aparut dezechilibrele si nu ti-ai mai lasat sufletul sa iti atinga inima. Inima, la randul ei, a fost lasata sa simta durearea in singuratate, pentru ca in acel moment, mintea era preocupata de valori prea lumesti, dorindu-si sa fie unica stapana peste tot fara a mai tine cont de nimic altceva, darul, ce ti s-a oferit o data... ti-a fost luat...nu.. de fapt l-ai alungat singur. Ai alungat ceea ce nu poti obtine usor...ai alungat fericirea, ai alungat iubirea.
De aici, se deschide abisul, prapastia fara sfarsit...Aici, vei gasi multi altii, la fel ca si tine, ce te vor trage in jos incetul cu incetul. Oricat ai vrea sa urci...vei aluneca tot mai mult, intr-o lume plata si goala...intr-un film de animatie absurd. De aici, iti poti urma drumul sau vei lupta sa redevii TU, cel care erai o data, pentu ca iti dai seama ca nu te poti integra intr-o lume blazata, o lume fara sentimente.
De altfel, te indepartezi de persoanele dragi si incerci sa iti gasesti un nou refugiu alaturi de alte fiinte, oameni despre care nu cunosti mai nimic, crezand ca acolo, iti vei regasi linistea avuta o data...si dai gresi dinou si dinou. Alergi la nesfarsit cautand...NIMIC!
Abia daca te vei observa ratacit intr-o ceata, prin care nu reusesti sa-ti mai croiest drumul inapoi, realizeazi adevarata fata a fiecaruia si incepi sa ti se deschida ochii parca demult adormiti, si incep sa ia nastere parerile de rau....pentru raul facut celor buni si binele facut celor rai. Si aici sincer, nu e vorba doar de rana provocata celor dragi, ci rana ta, tu cel care acum ratacesti, incercand sa readuci inapoi picatura de primavara care a fost odata calauza inimii tale.
Sunt multi altii, care nici macar nu realizeaza ce au avut, ce le-a dat putere sa treaca peste toate, ce a fost acea cascada de forte care a reusit sa-i faca pentru un timp sa pluteasca, sa creada in ei.. sa viseze si sa ajunga chiar sa isi traiasca visurile in realitate. Isi dau seama mult prea tarziu cand nu se mai pot repara lucrurile pentru ca ce a trecut este deja mort...
De ce cred ca e totul pierdut..sau aproape totul..pai simplu, pentru ca niciodata lucrurile nu vor mai fii ca la inceput, este precum orice lucru o data spart, chiar daca mai poate fi readus la aceeasi forma, nu va mai fi niciodata la fel de trainic si intact cum era initial, oricat s-ar chinui cineva sa-l faca sa para. Nu este o rautate....este doar experienta...Desi de multe ori sufleteste vrei sa fii acelas om, cu o persoana care te-a ranit candva, nu vei mai putea pentru ca amprenta trecutului este deja bine impregnata in propria-ti fiinta.
Si poate va venii intrebarea..."Dar de ce as avea nevoie de cineva care sa mi se alature?!"...Pentru ca mai multe sufletele curate, sunt capabile de minuni impreuna...Sufletul da viata corpului iar Dumnezeu da viata sufletului...si sufletul este singura "materie" ce lumineaza si arde dar niciodata nu se consuma pentru ca este precum o cupa plina de eternitate...si daca totul e nascut din suflet atunci poate fi etern...
Poate greu de inteles ceeace spun aici...si asta pentu ca omenirea a luptat sa schimbe mereu ceva si ceeace au reusit este sa schimbe totul atat de mult incat acum suntem noi obligati sa ne schimbam pe noi insine pentru a putea exista intr-o lume creeata de altii.
0 comments:
Post a Comment