In "Ecuatia" vietii, "Necunoscuta" sunt eu....

Nu e nimeni perfect, si nu poti avea parte de prietenii perfecti, insa momentele pe care le-ati petrecut impreuna, au fost perfecte si asta este tot ce conteaza...Tocmai de aceea, cand esti trist... e mai bine sa rascolesti in graba printre franturile amintirilor frumoase petrecute alaturi de ei...chiar si daca, stii...ca ce a fost, nu va mai fi. Cu siguranta, vei avea parte de alte si alte noi intamplari pe care le ve putea adauga fila cu fila in cartea vietii, pe care nici ploaia sau vantul nu o pot zdrobi si nici chiar batranul timp nu o poate arunca in robia temnitei sale de nisip infinit...clepsidra cea rece si nemiloasa.
Incerc, acum, sa imi amintesc totul...si totusi nu reusesc.
Nu stiu, cati mai valorifica prieteniile in zilele noastre, totul dispare pe zi ce trece, e pacat, dispare frumusetea vietii si noi o lasam sa moara subit.
Astazi, "prietenia", e doar o simpla "CONVENTIE" prin care, in loc de a sta singuri, preferam sa stam in GLOATA...Daca stam sa socotim, ce facem de fapt cu totii in acea "cireada bogata", plina de tot felul de oratanii si dobitoace care mai de care mai"complexe si mai coerente pe limbajul lor"...evident lipseste intru totul vreun numitor comun...nimeni nu va stii sa dea un raspus cert (singurul lucru cert ar fi ca pana si Becali ne-ar invidia cu atat de multe animale de tot felul:)) ). 
Cu totii traim,  fara a dori sa gasim vreun fundament, vreun rost sau justificare pentru ca ne multumim cu mult mai putin, decat ne-ar fi putut fi dat...pentru ca nu ne mai valorificam, noi, pe noi insine, la capacitatea reala sau din lejeritatea de a obtine lucrurile usor..."cica ne simplificam viata" ar spune unii...

Cei care incearca, totusi, sa caute o interpretare a lucrurilor si a cuvintelor spuse...gasesc, bineinteles...cea mai gresita varianta, inteleg lucrurile, altfel decat cum ar trebui...sau de fapt nu inteleg nimic! Din nefericire, iata ca nici cuvintele nu mai par a fi un mijloc de comunicare, nu mai sunt capabile sa redea un sens clar... Si, DA!...jocurile de cuvine, sunt bine primite, in unele situatii dar nu intotdeauna!
Intentiile bune ale unora, sunt intelese exact invers de altii, si iata, unde ajungem? NICAIERI!
Nimeni nu mai are incredere in nimeni...nici macar in ei insisi. Asa...dispar multi oameni din jurul tau...observi, cum cercul se restrange vertiginos, observi, cum ramai singur sau in cel mai fericit caz, IMPREUNA, cu totii...DAR SINGURI (folosit la plural).
WOW si tocmai ne mandream ca "Iata, ne-am hotarat sa ne largim cercul de prieteni!" ;) Vise!

Nu mai stii ce ai avut, ce ai fi putut avea si ce ai pierdut! Si eu, ce trebuie sa fac in situatia in care, mereu am vrut sa stiu mai mult...sa stiu ce ar fi putut fi, daca nici macar nu mi s-a ingaduit sa incerc, nu am cu cine!

Nu mai avem nici o valoare unii in fata altora...am devenit doar niste "TABLE" ce ruginesc sub primele suspine ale cerului si sunt indoite la prima furie a furtunii sau "SCANDURI" ce putrezesc sub ce mai fina patura de nea si ard pana ce se prefac in scrum dus de vant in cealalta parte a lumii.  Efectul de turma?!...NU, altfel am fi fost inca bogati! :D

Mi-asi fi dorit ca postul acesta, sa fie ceva mai vesel decat toate cele de pana acum....dar ma cufund singura si imi dau seama cata tristete gasesc in lume.
In fiecare zi, la fel....FALSITATE...lipsa de VOINTA, renuntand imediat la tot....
Am reusit, oare, sa ajungem in punctul in care, traim intr-o realitate iluzorie?!... SUNTEM, dar de fapt nu existam, la fel cum...AUZIM, dar de fapt nu ascultam, percepem dar de fapt nu vedem?!
Daca "Matrix" sau "Avatar" vi s-au parut interesante dar ireale, iata, ca noi formam un mix intre ambele...
Cum sa lupt impotriva tuturor schimbarilor ce se petrec si fata de care simt ca nu ma pot adapta in nici un chip. Sa ma apuc sa povestesc si sa exemplific toate experientele mele de pana acum, ar fi mult prea plictisitor si nu stiu unde as ajunge. 
Sunt obligata sa spun, ca sunt suficiente perioadele, extrem de frumoase si scurte pe care mi le amintesc cu mult drag si dor.
Am cunoscut multi oameni care, poate, au contribuit intr-un fel sau altul, la dezvoltarea mea, ca si om, persoane de la care, cu siguranta am avut de invatat si persoane la care, am putut vedea lucruri, pe care eu insumi mi-am impus, sa nu le fac niciodata, nimanui pentru ca eu, simtindu-le pe pielea mea, am ramas cu ceva "zgarieturi".  E drept ca, adesea, greseala mea, a fost faptul ca...am asteptat prea multe, de la oameni, in general, si asta probabil, din cauza faptului ca eu, am avut asteptari mari de la mine, si am daruit mereu incredere oarba si sprijin.
DA....inteleg...vrei sa imi spui "In prietenie, cel ce ofera mai mult, intotdeauna va primi mai putin!?" aham.. Nu am cerut nimic, am sperat doar ca toti vom simti la fel....

Pe multi am reusit sa ii determin sa faca lucruri de care nu credeau ca sunt in stare, sa ii motivez, sa le dau increderea in fortele proprii si respectul fata de ei insisi, respect pe care il pierdusera si de care aveau in acele momente nevoie vitala, pentru a putea merge mai departe  ;  Altora, am incercat sa le deschid ochii, sa ii "invat" sa vada realitatea, obiectiv, dincolo de aparente, dincolo de ziduri, sa ia in calcul toate posibilitatile si sa nu se mai axeze pe un singur rezultat stabil, pentru ca, dupa cum am mai spus, nu traim intr-un tipar si viata e mai teatrala decat am putea crede, astfel ca aici "stiintele exacte" nu isi au locul. (Aici 1+1 nu fac intotdeauna 2; 1+1 ar fi facut 2 doar, daca si celaltalt, 1, ar fi fost, suficient de hotarat si de sigur pe sine, incat, sa participe activ la ceea ce facea celalalt ramas singur.)
Fiind o fire vesela, pe multi i-am invatat sa zambeasca, intr-un mod, poate nu specific lor,i-am ajutat sa isi lase, pentru cateva secunde, sobiertatea de-o parte, sa nu isi mai controleze atat de mult actiunile, sa faca exact ce simt atunci cand simt, sa se exteriorizeze, sa-si manifeste bucuria si sentimentele. Le-am explicat, multora, ca toti avem niste bariere, peste care uneori trebuie sa trecem si limite pe care, daca nu le putem indeparta definitiv, cel putin, trebuie sa incercam sa le largim orizonturile.
Lumea ar fi un loc minunat, daca in loc sa inaltam in jurul nostru, ziduri pana la cer si sa devenim captivii propriilor noastre temeri, am cladi punti, peste care sa putem traversa adesea in libertate!

Oamenii dau dovada de foarte multa inconstienta si nepasare. Isi apreciaza prietenii?!  Isi aduc aminte de ei cu drag, dupa ce nu ii mai au?!?...si eu ma intreb...oare la ce bun...sa regreti dupa ceva de care te-ai "descotorosit" fara vreun regret sau judecata dreapta! "Acum priveste inainte si cauta-ti alt refugiu...scuzele pastreaza-le pentru vecinii tai de bloc sau colegii de munca!"

Greselile mele majore: - IERTAREA...dupa o prietenie stransa si lunga, in care NU eu, am fost cea care a gresit...reusesc sa iert, ba chiar, sa gasesc explicatii fiecaruia,  fara ca ei sa aiba taria suficienta sa mi le dea vreodata si mai apoi sa realizez ca prietenul fata de care am aratat atata ingaduinta imi devine de doua ori dusman!
- INTELEGERE...prea multa, impartita fiecaruia, cu duiumul, "Daca tie iti este bine...e bine!" fara sa socotesc si existenta mea in "ecuatie" sau daca pentru mine ar fi fost bine sau nu!?;

Tabloul prieteniei...este adevarul spus verde in fata, principiu dupa care m-am ghidat foarte mult timp si inca o mai fac, constienta fiind, ca in orice clipa imi pot pierde "prietenii", din aceasta cauza. Am considerat ca, a fi corect fata de altii inseamna a fi corect fata de tine insuti in primul rand. Pe de alta parte, m-am imbarbatat sigura spunandu-mi ca prefer prieteni cat sa ii pot numara pe degetele de la o mana, prieteni cu care sa ajung pana la capatul iadului si inapoi, decat un milion de necunoscuti care sa ma salute pe strada si apoi sa intoarca capul.

Si ma intreb inca si acum...ce am facut eu pentru mine?!

Adevarul este ca, o data cu scurgerea timpului, incepi sa intelegi care au fost adevaratii tai prieteni, doar privind in jurul tau peste ani....sau in perioadele in care nici tu nu te puteai impaca cu propria-ti prezenta si totusi ei...au avut puterea sa te indure si sa te linisteasca in acele momente.
"Prietenii" din vremurile bune, in timpul furtunii te vor lasa sa te ineci!
Stiu foarte bine ca nu avem cum sa ne gasim prieteni perfecti, altfel, am ramane singuri. In definitv nu cred ca exista perfectiune, si daca ar exista, cred ca este conceputa pentru fiecare in parte diferit.

"Cine reuseste sa isi gaseasca un adevarat prieten, sa il tina aproape mereu, caci este precum un tezaur!" Piesa de muzeu trebuie pusa la expozitie! :)